Solutii de Amenajari

Cum amenajezi și organizezi garajul pentru a profita la maximum de tot spațiul său

Amenajarea garajuluiPentru cei mai mulți dintre noi, garajul nu este doar un simplu loc destinat parcării mașinii, ci îndeplinește mai multe roluri, precum cel de spațiu de depozitare sau de atelier. Indiferent cât de mare este un garaj, numeroasele unelte sau obiecte pe care le depozităm în el aglomerează spațiul și ajungem în situația în care să nu mai găsim lucrurile de care avem nevoie.

Dacă și tu te confrunți cu această situație, probabil că te gândești să iei o măsură drastică, și anume să renunți la toate obiectele din garaj care nu sunt de strictă necesitate. Deși o curățenie generală este mereu o idee bună, ai totuși posibilitatea de a valorifica la maximum întregul spațiu din garajul tău, astfel încât să faci loc tuturor obiectelor, să le pui în ordine și să-ți creezi un mediu în care te poți desfășura în voie.

În cele ce urmează îți explicăm care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a-ți amenaja garajul și pentru a organiza mai bine spațiul din interiorul acestuia.

Pregătește garajul pentru reamenajare

Pregătește garajul pentru reamenajare

Înainte de a începe să amenajezi garajul, este necesar să îl pregătești corespunzător. Începe prin a scoate toate uneltele, echipamentele, trusele de scule și alte obiecte ce le aveai depozitate în această încăpere și găsește-le un loc temporar de depozitare. În continuare va trebui să scoți toate rafturile, dulapurile în care îți depozitai obiectele sau mesele de lucru și să le găsești și acestora un nou loc, în care să fie ferite de intemperii.

Alege materialele pentru pardoseală și pereți

După ce ai eliberat spațiul, este necesar să te hotărăști ce materiale vei folosi pentru finisaje și pentru amenajările interioare. Pentru podea, cea mai indicată alegere rămâne gresia, care, deși mai costisitoare decât un simplu strat de beton, va avea un aspect mult mai plăcut, va fi mult mai ușor de curățat de eventualele scurgeri de ulei, praf sau alte reziduuri și va elimina riscul acumulării de umiditate în interiorul garajului.

Totuși, pentru a te asigura că nu vei aluneca pe aceasta și că vei putea frâna în condiții de siguranță atunci când intri cu mașina în garaj într-o zi ploioasă sau cu multă zăpadă, este necesar să alegi un model de gresie antiderapantă.

👉AICI gasesti GRESIE ANTIDERAPANTA

De asemenea, poți placa pereții cu faianță, care se va dovedi extrem de ușor de curățat și nu va favoriza acumularea de bacterii și alte microorganisme. Spre deosebire de vopsea, faianța va fi mult mai rezistentă în timp și își va păstra aspectul plăcut pentru o perioadă îndelungată.

Găsești 👉AICI FAIANTA MATA, potrivita pentru garaj

Iluminatul garajului

Pentru că un garaj modern poate îndeplini și funcția de depozitare a anumitor obiecte, și cea de atelier, este important să asiguri toate condițiile pentru a ajunge rapid la uneltele tale și pentru a-ți desfășura activitatea în cele mai bune condiții. De aceea, trebuie să alegi soluțiile de iluminat potrivite.

Asigură-te că folosești becuri suficient de puternice, în funcție de spațiul util al garajului, pentru a beneficia de suficientă lumină în întreaga încăpere. De asemenea, în cazul în care ai un mic atelier, alege un corp de iluminat special, precum spoturi, o veioză sau o lampă suspendată, care îți va permite să ai parte de suficientă lumină atunci când lucrezi.

Iluminatul garajului

Alegerea spațiilor de depozitare

Pentru că această amenajare a garajului este ocazia perfectă de a organiza totul astfel încât să valorifici la maximum fiecare centimetru de spațiu, este cazul să alegi spații de depozitare care să te ajute să realizezi acest lucru.

În locul dulapurilor voluminoase, poți opta pentru un set de rafturi ce se montează direct pe perete. Acestea sunt foarte ușor de instalat și au mărimi și forme diferite, astfel încât să-ți permită depozitarea ordonată a tuturor ustensilelor și echipamentelor tale, fără a crea senzația de aglomerare în interiorul garajului.

Mai mult, poți achiziționa cutii de diferite dimensiuni, în care să depozitezi cuiele, șuruburile, piulițele, șaibele și toate obiectele mici care s-ar putea pierde sau care sunt foarte greu de găsit atunci când ai cea mai mare nevoie de ele. Aceste recipiente de stocare pot fi așezate, de asemenea, pe rafturile de depozitare, fiind mereu la îndemână.

În cazul în care ai salopete, cizme, mănuși, căști de protecție sau alte echipamente de lucru și îți dorești să le depozitezi în garaj, poți alege un dulăpior, pe care să-l pui într-un colț al încăperii, astfel încât să nu te încurce.

Organizarea garajului

Asigurarea curățeniei în garaj

După ce ți-ai amenajat garajul exact așa cum îți doreai și te-ai asigurat că toate lucrurile tale sunt puse în ordine, este cazul să te gândești și la îngrijirea acestuia. Pentru a preveni acumularea de bacterii sau de alte reziduuri aduse de afară odată cu mașina, este necesar ca măcar o dată pe lună să aloci câteva minute pentru curățenie.

Pentru gresie, poți folosi o soluție de curățare intensivă, care va îndepărta eventualele pete de ulei, depuneri de grăsime sau straturi de murdărie și va asigura, în același timp, igienizarea acesteia.

Gasesti 👉AICI SOLUTIE DE CURATARE INTENSIVA

Pentru faianță, poți folosi o soluție specială pentru obiectele sanitare, cu ajutorul căreia vei îndepărta depunerile de calcar, murdăria sau rugina care s-ar putea acumula pe aceasta. De asemenea, o astfel de soluție are și un efect antibacterian, eliminând bacteriile sau germenii și împiedicând formarea acestora.

Alege 👉AICI SOLUTIE SPECIALA CU EFECT ANTIBACTERIAN

Mai mult, atunci când aloci timp curățeniei în garaj, asigură-te că toate obiectele sunt la locul lor și că nu au fost rătăcite sau puse greșit. Doar așa vei reuși să ai un garaj curat, ordonat și potrivit pentru a-și îndeplini cât mai bine scopul.

Acordă timp organizării garajului tău și alege cele mai bune soluții, pentru a te bucura de un spațiu curat și bine organizat, în care să-ți poți desfășura activitatea fără probleme și în care să poți depozita orice obiect, cu siguranța că îl vei găsi atunci când ai cea mai mare nevoie de el.

Sursa Foto: Shutterstock

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *