Curățarea hotei – trucuri eficiente pentru înlăturarea murdăriei
Casa ta miroase a mâncare, pereții din bucătărie par ușor afumați și ori de câte ori gătești simți cum te sufoci din cauza aburilor. Toate acestea sunt semne că ar fi cazul să verifici dacă hota funcționează corect. Unul dintre aspectele importante din acest punct de vedere este modul în care o întreții, pentru ca ea să dea randamentul așteptat, pe termen lung.
În cele ce urmează, te invităm să descoperi care sunt pașii curățării corecte a hotei, ce soluții de igienizare este recomandat să folosești, cât de des este indicat să dezinfectezi hota și care sunt câteva dintre sfaturile utile de care este bine să ții cont, când vine vorba despre întreținerea hotei.
Cum cureți hota eficient – etapele îndepărtării murdăriei
Curățarea frecventă a hotei nu numai că-i va prelungi durata de viață și te va ajuta să o folosești la parametri ideali, dar își va aduce contribuția și la menținerea unei calități satisfăcătoare a aerului din locuință. Aceasta, pentru că o hotă care funcționează corect absoarbe aerul din bucătărie, îl filtrează și îl igienizează. Reține că rolul hotei este deosebit de important, pentru că în momentul în care gătești, sunt eliberați în atmosferă anumiți factori poluanți, cum ar fi gaze sau particule care provin din arderea combustibililor, vapori de grăsime și alte substanțe volatile. Chiar dacă ții geamul deschis, o parte dintre aceste particule vor ajunge în plămânii tăi și pe pereții din încăpere. Dacă la toate acestea, adaugi și praful, atunci îți dai seama cu atât mai bine că este esențial să ai grijă corect de hota ta.
Descoperă 👉 ofertele noastre de HOTE și alege modelul care răspunde cel mai bine nevoilor tale.
Curățarea filtrelor hotei
Primele de care ar fi bine să ai grijă sunt filtrele metalice (de obicei, din aluminiu) ale hotei. Acestea absorb particulele de praf din aer. Cele mai multe dintre hotele pentru bucătăriile obișnuite au două sau trei filtre metalice. Desfă clemele și detașează filtrele. Le poți igieniza cu ajutorul mașinii de spălat vasele, ceea ce reprezintă cea mai simplă variantă de a le dezinfecta. Dacă nu deții un astfel de aparat electrocasnic, atunci este indicat să le cureți manual. Ai la îndemână mai multe variante, cum ar fi:
- produse degresante – cu ajutorul unor produse degresante (detergent lichid de vase, produse speciale pentru îndepărtarea grăsimilor) și al unei periuțe cu perii moi ori al unui burete, îndepărtează delicat murdăria de pe filtre, fără să le deteriorezi; evită substanțele abrazive, pentru a nu le zgâria;
- soluție de amoniac – pune filtrele la înmuiat, pentru 24 de ore, într-o soluție de amoniac, pe care o poți prepara astfel: trei linguri de bicarbonat de sodiu, o jumătate de cană de amoniac și două căni de apă caldă;
- soluție de bicarbonat – pune filtrele la înmuiat, pentru 24 de ore, într-un amestec făcut dintr-o lingură de bicarbonat și o soluție de 75% oțet și 25% apă.
Unele modele au un filtru adițional din carbon și este bine să consulți manualul de utilizare al hotei tale, să vezi dacă și a ta are unul. Acestea nu pot fi curățate manual și este indicat să le schimbi o dată la trei sau la șase luni, în funcție de cât de mult folosești hota.
Îndepărtarea murdăriei de pe tubulatură
Pentru ca hota să funcționeze la parametri optimi, este indicată și curățarea tubului de evacuare. Citește cu atenție instrucțiunile de folosire a hotei și, dacă poți demonta ușor tubul, îl poți curăța în cadă, cu jet puternic de apă caldă și detergent. Lasă-l la înmuiat o zi și apoi îndepărtează murdăria.
Cea mai sigură variantă este, însă, să apelezi la o firmă specializată. Reprezentanții acesteia vor folosi un sistem de jet sub presiune, prin care toată grăsimea din interiorul tubului va fi dizolvată. Este și cea mai eficientă metodă de igienizare a tubulaturii, pentru că, dacă o realizezi manual, s-ar putea să nu poți elimina chiar toată murdăria.
Igienizarea ventilatorului
Unul dintre accesoriile hotei de care este bine să nu uiți este ventilatorul. Pe paletele acestuia se pot depune grăsimi și praf. Pentru îndepărtarea acestora, folosește detergent de vase, soluție de bicarbonat ori alte produse de curățat, dar care nu sunt abrazive sau corozive, o lavetă umedă sau un burete care să nu fie din sârmă. De obicei, aceste palete sunt din plastic și se pot deteriora ușor, dacă nu ai grijă de ele corect. Dacă ai posibilitatea, le poți igieniza și pe acestea, la fel ca pe filtre, cu ajutorul mașinii de spălat vasele.
Curățarea carcasei hotei
După ce ai spălat filtrele, tubulatura și paletele ventilatorului, șterge interiorul hotei, folosindu-te de o cârpă moale sau de un burete înmuiat în soluție de bicarbonat ori utilizând produse speciale pentru curățarea obiectelor din bucătărie. Poți folosi și o periuță pentru a îndepărta murdăria din zona becurilor, a închizătorilor.
Odată îndepărtată murdăria din interior, șterge carcasa exterioară. Evită produsele abrazive, mai ales dacă există componente din sticlă. Atenție! Dacă hota are o carcasă din oțel inoxidabil, este indicat să folosești doar produse speciale pentru curățarea acestuia. Finisează curățarea cu ajutorul unei cârpe uscate. Lasă totul să se usuce bine și pune la loc filtrele, becurile, ledurile și celelalte elemente ale hotei. Nu o folosi imediat după dezinfectare, ci după câteva ore și lasă geamul deschis la bucătărie, pentru aerisire.
Descoperă categoria noastră de ▶️ PRODUSE DE CURATENIE PENTRU BUCATARIE, ajutorul de nădejde pentru îndepărtarea eficientă a murdăriei de pe hotă.
Cu ce frecvență e recomandat să cureți hota
Când vine vorba de curățarea hotei, unul dintre aspectele importante la care este bine să te gândești se referă la frecvența acestei operațiuni. Ce înseamnă, mai exact, să igienizezi „frecvent” hota?
Răspunsul este strâns legat de obiceiurile tale de gătit. Astfel, dacă folosești destul de rar aragazul sau cuptorul, atunci este suficient să îndepărtezi murdăria de pe toate componentele hotei o data la șase luni. Totuși, este recomandat să dezinfectezi carcasa o dată pe săptămână, așa cum procedezi cu întreaga bucătărie.
În cazul în care îți place să gătești chiar și de mai multe ori pe zi, curățarea hotei este recomandată o dată sau de două ori pe săptămână. Nu este neapărat necesar să îndepărtezi de fiecare dată filtrele, dar șterge-le măcar pe exterior. Verifică-le mereu și vezi dacă sunt murdare și necesită o igienizare completă.
Dacă gătești moderat, atunci recomandarea este să speli filtrele în profunzime, o dată la 1-2 luni.
Trucuri utile pentru curățarea eficientă a hotei
Dacă neglijezi curățarea și igienizarea tuturor componentelor hotei, s-ar putea ca, la un moment dat, sistemul să nu mai poată funcționa corect. Elemente ca ventilatorul, filtrele, tubulatura, carcasa, toate au nevoie de întreținere eficientă, ca să eviți deteriorarea hotei și costurile aferente înlocuirii ei. „Paza bună trece primejdia rea”, așa că ar fi mai bine să înveți să întreții hota corect, astfel încât să te bucuri cât mai mult timp de performanțele ei, în condiții de siguranță și confort. Din această perspectivă, iată câteva sfaturi utile:
- citește cu atenție instrucțiunile de folosire – acestea sunt întotdeauna utile, pentru că ele te ajută să știi ce substanțe sunt indicate pentru curățarea hotei și cum să realizezi operațiunea în condiții de siguranță; pentru orice nelămurire sau dacă observi că ceva nu funcționează corect, este recomandat să recurgi la serviciile specialiștilor pentru a rezolva problema și nu să încerci să faci acest lucru pe cont propriu;
- ai grijă la măsurile de siguranță – înainte de igienizarea hotei, asigură-te că este scoasă din priză, chiar și atunci când ștergi carcasa exterioară;
- curăță și dezinfectează – potrivit specialiștilor de la Centrul american pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor (CDC), pentru a te asigura că obiectele din casa ta sunt cu adevărat curate, este nevoie atât de îndepărtarea murdăriei, cât și de dezinfectare; prin curățare, îndepărtezi praful, grăsimile, depunerile persistente, dar nu reușești să și omori germenii; de aceea, este necesar să și igienizezi hota, folosind produse speciale, care au un conținut de peste 60% alcool ori care sunt pe bază de clor, ca să elimini virusurile sau bacteriile periculoase;
- lasă produsele de curățat să acționeze – în interiorul hotei, dar și pe carcasa exterioară se acumulează murdărie care, de obicei, este rezistentă, pentru că este formată prin amestecarea vaporilor de grăsime cu praf; prin urmare, lasă produsele de curățat să acționeze 10-15 minute și abia apoi igienizează hota;
- asigură-te că în bucătărie există o bună ventilație – în timpul curățării hotei, în aer sunt eliberate substanțe volatile care sunt nocive organismului; ca să eviți disconfortul creat de acestea, deschide geamul și folosește un ventilator, în timp ce igienizezi hota;
- protejează-ți mâinile – utilizează o pereche de mănuși de protecție, atunci când cureți manual hota, ca să eviți iritațiile sau sensibilizarea pielii; citește etichetele produselor pe care le folosești, ca să te asiguri că nu conțin substanțe la care ai alergie;
- lasă toate componentele la uscat – odată ce ai finalizat curățarea și igienizarea hotei, asigură-te că, înainte de a monta la loc componentele, acestea sunt perfect uscate; le poți șterge cu un prosop din bumbac, ca să grăbești procesul, dar nu pune hota în funcțiune imediat.
Curățarea și igienizarea hotei reprezintă operațiuni simple, care nu durează mult, dar care sunt esențiale pentru menținerea unui aer curat în locuința ta, dar și pentru a prelungi durata de viață a aparatului. Reține că frecvența îndepărtării murdăriei de pe hotă depinde de cât de des gătești și că este foarte important să ții cont de anumite reguli, cum sunt și cele de mai sus, ca să realizezi curățarea hotei eficient și în condiții de siguranță pentru tine și cei dragi.
Sursa: Shutterstock
Pingback: Renovarea casei: sfaturi pentru un proiect reușit - SuceavaLIVE
Pingback: Nevoia te învață - proverb testat pe propria piele - Ioana spune