Solutii de Amenajari

Află care sunt cele mai noi tendințe în amenajarea locuințelor în 2022!

Având în vedere situația pandemică, tendințele în amenajarea locuințelor sunt într-o continuă schimbare, astfel în anul 2022, locuințele vor fi amenajare ținându-se cont de aspecte legate de natură, confort, iar amenajarea se va baza pe spații libere și luminate.

Dacă plănuiți să vă renovați propria locuință, iată care sunt tendințele în amenajarea locuințelor în anul 2022.

  1. Minimalism

Ani la rând, minimalismul a fost cel mai solicitat și popular stil în design-ul de interior, fiind considerat interiorul la modă al anului 2022. Pentru a ține cont de acesta, încăperile nu trebuie să fie încărcate cu lucruri inutile, ci atenția trebuie să fie focusată pe un element neașteptat, cum ar fi: mobilierul, accesoriile sau decorațiunile de interior. Aceste elemente ar trebui să se concentreze pe detalii și calitate, iar finisajele lor să fie unele rafinate.

  1. Design biofil

În anul 2022, va continua să existe un accent pe recâștigarea legăturii dintre om și natură, astfel în locuințe vor putea fi create spații de relaxare, cu lumină naturală, plante naturale, creându-se o conexiune cu mediul natural. Astfel, plantele naturale sau un colț verde amenajat reprezintă una dintre cele mai în trend soluții într-o locuință în 2022. De asemenea, cărămida, ratanul, argila și țesăturile naturale sunt materiale care ajută la realizarea legăturii dintre om și natură.

  1. Culori

Chiar dacă culoarea anului 2022 este Very-Peri, o combinație între albastru și nunța roșu-violet, tendințele în amenajarea locuințelor sunt diferite. Astfel, în 2022, vor predomina nunțele de verde, deoarece vor ajuta la crearea confortului dorit și la realizarea unei atmosfere intime. Nuanțele de verde vor realiza și legatura dintre om și natură, pentru că oamenii vor petrece mai mult timp în locuința proprie din cauza situației actuale dificile. De asemenea, vor predomina și nunțele de albastru, maro și galben care vor reflecta bunul gust al locuinței.

  1. Materiale

Nevoia tot mai mare de a aduce natura în casele noastre a dus la alegerea unor materiale durabile, cum ar fi: lemnul, bambusul și lâna.

În anul 2022, tendințele în amenajarea locuințelor se bazează pe materiale, precum: marmură, lemn natural, metal, sticlă, însă nu trebuie utilizate în exces, deoarece tendința principală este minimalismul care pune accent pe spațiile libere și lumina natură.

  1. Forme rotunjite

Formele geometrice și unghiulare populare în anii trecuți, au fost înlocuite în anul 2022 cu forme rotunjite, ondulate. Tendința aceasta este evidențiată, deoarece curbele și formele rotunjite oferă o stare de bine, de calmare în comparație cu unghiurile drepte, ascuțite. Mobilierul și decorul cu marginile rotunjite vor fi cele care vor domina tendințele în 2022, aducând în atenție o tendință din anii `60 -`70.

 

Iată câteva idei de produse care sunt la modă în anul 2022 cu ajutorul cărora vă veți putea amenaja propria locuință.

Coloana baie, Kroner, Happy/Smile, 40x30x150 cm, alb
Lavoar pe blat, oval, ROMSTAL, COLORADO, cielo, 46,5×37,5 cm
Lavoar pe blat, rotund, ROMSTAL, COLORADO, argintiu, 35,5×35,5 cm
Cada baie din acril, ROMSTAL, VIVIAN, alba, 180x80x67 cm
Lavoar pe blat, rotund, ROMSTAL, COLORADO, maron, 35,5×35,5 cm
Mobilier baie, Kroner, Petra, 2 sertare, soft-close, 100x46x48 cm, stejar
Soba tip Semineu Pe Peleti din Otel, Romstal Vision-Caldo, 15 KW

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *