Ventiloconvectorul: modul de funcționare și beneficiile acestui sistem de climatizare
Cu toții ne dorim să ne asigurăm un grad înalt de confort în propria locuință și facem eforturi constante pentru a beneficia de toate condițiile. Întrucât calitatea aerului și temperatura interioară din locuință sunt aspecte importante pentru majoritatea dintre noi, este important să găsim acele soluții care să ne asigure confortul necesar, atât pe timpul verii, cât și al iernii.
Ventiloconvectoarele sunt unități special concepute pentru climatizarea încăperilor, care pot asigura încălzirea și răcirea acestora într-o manieră economică, silențioasă și rapidă. Cu toate că principiul de funcționare al unui ventiloconvector este unul destul de simplu, eficiența acestuia, atât în zilele călduroase, cât și în cele friguroase, este de necontestat. În cele ce urmează, vom prezenta avantajele unui ventiloconvector și vom vorbi despre modul în care acesta poate asigura un grad maxim de confort în orice locuință.
- Avantajele unui ventiloconvector
- Unde poate fi montat un ventiloconvector
- Cum funcționează un ventiloconvector
- Componentele principale ale unui ventiloconvector
- Ce tipuri de ventiloconvectoare există pe piață
- Diferențele dintre un ventiloconvector cu două țevi și unul cu patru țevi
Avantajele unui ventiloconvector
Dacă îți dorești o metodă mai rapidă și economică de a asigura o temperatură optimă în locuința ta, ar trebui să apelezi cu încredere la un ventiloconvector, întrucât acesta oferă foarte multe avantaje, printre care:
- Contribuie la distribuirea rapidă a aerului cald sau rece în încăpere, iar efectele vor fi simțite mult mai rapid decât în cazul altor sisteme de climatizare;
- Consumul de energie este mult mai redus decât soluțiile convenționale de încălzire sau de răcire, iar eficiența este una sporită;
- Este aspectuos și va completa designul camerei în care este instalat;
- Oferă o foarte mare flexibilitate atunci când vine vorba de montarea sa și se va potrivi de minune în orice încăpere.
Unde poate fi montat un ventiloconvector
După cum spuneam, ventiloconvectoarele sunt echipamente care oferă o foarte mare flexibilitate la montare, iar cumpărătorul își poate alege unul dintre următoarele modele de aparate, în funcție de preferințele sale:
Ventiloconvector de perete
Proiectat ca un sistem suspendat, care poate fi montat pe un perete al camerei, acest ventiloconvector poate îndeplini cu succes atât funcția de încălzire, cât și pe cea de răcire. Este fiabil și extrem de eficient, pe tot parcursul anului.
Ventiloconvector de tavan
Deși ventiloconvectoarele de tavan se pot monta doar dacă există un plafon fals, acestea vor asigura o eficiență maximă, cu un consum minim de energie. Sistemele pot controla nivelul umidității interioare, asigura o temperatură optimă și funcționa la un nivel redus de zgomot. Aparatele destinate instalării pe tavan pot fi montate atât în plan vertical, cât și orizontal, iar dimensiunile lor le fac potrivite chiar și pentru încăperile mici, întrucât nu ocupă spațiu.
Ventiloconvector de pardoseală
Aceste tipuri de ventiloconvectoare sunt potrivite pentru spațiile rezidențiale, cele de birouri și pentru zonele industriale. Au un consum redus de energie, nu ocupă spațiu și oferă o eficiență crescută, chiar și în încăperile cu o suprafață mai mare.
Cum funcționează un ventiloconvector
Ventiloconvectorul este un sistem cu un principiu de funcționare simplu, bazat pe absorbția aerului din încăpere cu ajutorul unui ventilator, filtrarea acestuia și trimiterea sa către schimbătorul de căldură, unde urmează să fie încălzit sau răcit și dispersat în întreaga cameră.
Răcirea sau încălzirea aerului absorbit se realizează prin intermediul apei, care poate proveni fie de la centrala termică, atunci când se dorește încălzirea suprafeței, fie de la un răcitor de apă (chiller), atunci când se urmărește scăderea temperaturii ambientale. Astfel, un singur ventiloconvector poate îndeplini atât funcția de încălzire, cât și pe cea de răcire, sau doar una dintre ele, în cazul în care se dorește acest lucru.
Componentele principale ale unui ventiloconvector
Deși nu este un aparat foarte complex, un ventiloconvector are în componența sa anumite elemente specifice. În timp ce unele dintre acestea sunt întâlnite și la alte sisteme de încălzire sau răcire, există anumite componente speciale, necesare pentru funcționarea în parametri optimi a întregului ansamblu. Iată care sunt acestea:
- Carcasă exterioară, confecționată, de regulă, dintr-un plastic industrial rezistent termic. Cele mai multe modele vin și cu o carcasă a unității de lucru, mai rezistentă, confecționată, de obicei, din fier galvanizat;
- Ventilator, care poate fi centrifugal sau tangențial;
- Racord pentru țevile de admisie și evacuare;
- Cutie electrică;
- Filtru lavabil;
- Sistem pentru automatizări, dotat cu senzori de detectare a temperaturii și funcții de control;
- Tavă pentru recuperarea condensului;
- Pompă pentru eliberarea condensului;
- Schimbătoare de căldură, confecționate, de regulă, din țevi de cupru și dotate cu o suprafață de schimb din aluminiu, cu aripioare;
- Termostat.
Ce tipuri de ventiloconvectoare există pe piață
Pentru a te asigura că alegi ventiloconvectorul potrivit, este necesar să te informezi și să afli ce tipuri de aparate sunt disponibile pe piață. Astfel, vei putea alege un model care să răspundă cât mai bine nevoilor tale. De aceea, în continuare, îți vom prezenta tipurile de ventiloconvectoare și pentru ce sunt potrivite acestea:
În funcție de scopul în care vor fi utilizate:
- Ventiloconvectoare pentru încălzire sau răcire: acestea sunt printre cele mai simple tipuri de sisteme și pot asigura o temperatură ambientală atât vara, cât și iarna. Sunt dotate cu un singur circuit de apă la nivelul echipamentului și pot fi conectate fie la centrala termică pentru încălzire, fie la un chiller, pentru a reduce temperatura interioară;
- Ventiloconvectoare pentru încălzire și răcire: aceste aparate sunt concepute atât pentru încălzire, cât și pentru scăderea temperaturii ambientale, folosindu-se de apa de la agentul termic. Au în componența lor schimbătoare de căldură și convectoare responsabile cu prepararea termică a aerului, astfel încât să asigure o eficiență sporită;
- Ventiloconvectoare hibrid pentru încălzire, răcire și ventilație: pe lângă faptul că asigură încălzirea și răcirea aerului, fiind conectate atât la un echipament de răcire, cât și la unul de încălzire, aceste sisteme au și rolul de a îmbunătăți calitatea aerului din orice încăpere, având posibilitatea de a fi conectate și la o centrală de tratare a aerului.
În funcție de modul de funcționare:
- Ventiloconvectoare centrifugale: acestea au în componența lor un invertor, care învârte ventilatorul pe o axă, folosindu-se de forța centrifugă. Avantajele unui astfel de sistem constau în economia de energie electrică, silențiozitate și capacitatea mai mare de rotire a paletelor ventilatorului;
- Ventiloconvectoare tangențiale: la aceste aparate, ventilatorul este conceput din palete dreptunghiulare dispuse paralel, atașate de un ax care, la rândul său, este poziționat pe motor și care va asigura o funcționare extrem de silențioasă a întregului ansamblu.
În funcție de numărul de racorduri:
- Ventiloconvectoare cu două țevi: aceste sisteme sunt dotate doar cu două racorduri și pot asigura un singur circuit al apei. Astfel, pot îndeplini alternativ funcția de încălzire a aerului, respectiv pe cea de răcire, nefiind posibilă conectarea concomitentă a acestora la două surse de apă;
- Ventiloconvectoare cu patru țevi: modelele de ventiloconvectoare cu patru racorduri sunt concepute pentru a asigura atât încălzirea, cât și răcirea aerului. Fiind dotat cu un circuit de apă caldă și unul de apă rece, sistemul vine cu o structură de alimentare și evacuare pentru fiecare circuit și este prevăzut cu două baterii pentru schimbul de căldură.
Diferențele dintre un ventiloconvector cu două țevi și unul cu patru țevi
Diferența între un ventiloconvector cu două racorduri și unul cu patru este foarte simplu de înțeles, aceasta fiind legată în mod direct de capacitatea aparatului de a asigura atât funcția de încălzire a locuinței, cât și pe cea de răcire.
Astfel, un ventiloconvector cu două țevi poate asigura doar funcția de încălzire sau pe cea de răcire, iar atunci când se face trecerea de la sezonul cald la cel rece sau viceversa, este necesară deconectarea aparatului de la sursa de apă existentă și racordarea acestuia la noua sursă de apă.
În schimb, un ventiloconvector cu patru țevi poate asigura concomitent atât răcirea aerului, cât și încălzirea acestuia, fiind dotat cu câte un sistem de alimentare și evacuare pentru fiecare circuit. Deși este mai costisitor, aparatul asigură un grad înalt de confort și nu mai necesită interschimbarea circuitelor de apă.
Un ventiloconvector rămâne o metodă facilă prin care să asiguri confortul tău și al familiei tale, fără a fi nevoit să faci un efort financiar considerabil. Alege un astfel de sistem pentru locuința ta și nu vei fi dezamăgit.
Sursa Foto: Shutterstock
Se recomanda folosirea ventiloconvectoarelor in apartamente?
Pingback: Cea mai buna optiune pentru realizarea unei ventilatii corecte a locuintei! - News24.ro
Pingback: 10 moduri înțelepte de a economisi la încălzirea casei pe timp de iarnă