Aer conditionat

Setare aer condiționat pe căldură: ghidul complet

A avea un aparat de aer condiționat acasă oferă avantaje pe tot parcursul anului, dar va fi cu atât mai util atunci când afară sunt temperaturi extreme, fie foarte ridicate, fie mult scăzute.

Indiferent dacă alegi o setare aer condiționat pe căldură sau pe rece, programarea și întreținerea aparatului sunt la fel de importante. Realizate corect, îți pot oferi un microclimat interior confortabil și un consum eficient de energie electrică.

Există câteva reguli pentru folosirea aerului condiționat pe care este util să le cunoști și să le respecți.

Ce componente are aerul condiționat

Există mai multe tipuri de aparate de aer condiționat, dar principiul de funcționare este același. Deși sunt folosite mai ales pentru a răci aerul din interior, acestea pot avea și funcția de încălzire.

Funcționarea este reglată cu ajutorul unui termostat – pe care utilizatorul îl poate prestabili la temperatura dorită. Termostatul poate face ca aerul condiționat să se oprească singur, atunci când în interior se ajunge la confort termic.

Principiul de funcționare al aerului condiționat atunci când răcește se bazează pe transferul de căldură, prin componentele tehnice ale sale:

  • unitatea exterioară, care este formată din compresor, condensator, ventilator, rezervor pentru agentul refrigerent (cel mai des folosit fiind freonul);
  • unitatea interioară, compusă din ventilator, vaporizator, filtre de aer, elemente care permit controlul la distanță, respectiv telecomandă sau alte dispozitive electronice care pot comanda pornirea și oprirea aparatului prin comandă wireless.

Între cele două unități se realizează ciclic schimbul de căldură. Este important de știut că între  componente nu există transfer de aer, ci doar de căldură. Aerul din interior este recirculat de unitatea internă și răcit prin intermediul transformării ciclice a freonului din stare lichidă în stare gazoasă și invers, proces care preia și eliberează căldură, răcind atmosfera din încăpere în care se află.

Atunci când este folosită încălzirea cu aer condiționat, mecanismul este unul invers, aparatul funcționează pe principiul pompei de căldură și transferă căldura dintr-un mediu cu temperatură redusă, la un altul cu temperatura mai ridicată.

Este bine de știut că nu toate aparatele de aer condiționat funcționează pe cald iarna, ci doar cele care au această funcție, dar și că randamentul de încălzire depinde de temperatura mediului exterior. Setarea aerului condiționat pe mod căldură iarna va fi rentabilă, din punct de vedere al consumului de energie, doar atunci când diferența de temperatură dintre interior și exterior nu depășește 20-25 grade Celsius.

👉 Când alegi aparatul de aer conditionat de care ai nevoie, adaptează puterea acestuia la volumul de aer din camera în care va fi instalat.

Funcția de dezumidificare a aerului condiționat

Valoarea temperaturii depinde și de concentrația vaporilor de apă din mediu. Răcirea atmosferei dintr-un spațiu închis cu ajutorul unui aparat de aer condiționat realizează concomitent și condensarea vaporilor de apă, care sunt extrași prin condensare și eliminați în exterior. Toate aparatele de climatizare realizează o dezumidificare a aerului condiționat, respectiv cel pe care unitatea interioară îl recirculă, pentru că indiferent de temperatura la care este setat, va exista și ceea ce se numește un „punct de rouă”.

„Punctul de rouă” este temperatura la care vaporii de apă din mediu condensează și variază în funcție de valoarea gradelor Celsius din respectivul spațiu și de concentrația vaporilor de apă. Spre exemplu, la o temperatură de 35 grade Celsius și o umiditate de 70% punctul de rouă este de 28,7°C. Orice temperatură sub această din urmă valoare va activa funcția dry aer condiționat. Modul dry aer condiționat funcționează mereu concomitent cu răcirea aerului din încăpere.

Cum folosești corect aerul condiționat acasă

Pentru o funcționare rentabilă din punct de vedere al consumului de energie, dar și pentru a exploata aparatul la randamentul optim, pentru o funcționare îndelungată în parametri tehnici, trebuie să existe o proporționalitate între temperatura exterioară și cea din interior.

Diferența de temperatură între interior și exterior nu trebuie să fie mai mare de 10 grade Celsius. În zilele foarte calde, cu temperaturi caniculare, termostatul aparatului de aer condiționat trebuie setat la minimum 24-25 de grade Celsius. Mai jos de atât va crește foarte mult consumul de energie, instalația electrică și aparatul în sine vor fi suprasolicitate și îi va expune pe cei din interior la riscuri pentru sănătate tocmai din cauza diferenței mari de temperatură dintre interior și exterior (șoc termic, contractura musculară, afecțiuni respiratorii).

Unele aparate sunt programate pentru a nu putea oferi temperaturi mai mici de 23 de grade Celsius, valoare considerată a fi valoarea ideală pentru interior, indiferent de perioada din an. La atingerea acestei valori rămâne activă doar funcția dezumidificare. Practic, va înceta transferul de căldură în exterior și va rămâne activă doar capacitatea de recirculare a aerului și extragerea vaporilor de apă.

Funcționarea optimă a aparatului de climatizare depinde de valoarea temperaturii stabilite pentru termostatul interior al acestuia. Când se atinge această valoare, aparatul se oprește. Acesta va porni din nou în momentul în care temperatura interioară se modifică, în plus sau în minus, în funcție de setarea aerului condiționat pe rece sau căldură.

👉 Eficiența aparatului de aer condiționat depinde și de alegerea accesoriilor potrivite pentru fiecare tip de aparat în parte, pentru ca acesta să funcționeze optim, cu randament maxim.

 

Sfaturi care cresc eficiența aparatului de aer condiționat

Pe lângă setarea unei temperaturi în raport corect cu cea exterioară, mai sunt câteva sfaturi utile pentru a crește eficiența aparatului de aer condiționat fără un consum exagerat de energie electrică. În plus, toate acestea sunt utile și pentru siguranța celor care-l folosesc.

Reglarea fluxului de aer

De poziția unității interioare depinde fluxul de aer pe care aparatul îl oferă. Este de dorit ca acesta să fie uniform, iar pentru aceasta trebuie lăsată o distanță de minimum 10 centimetri față de tavan, ideal 25 de centimetri pentru ca aerul să pătrundă cu ușurință în aparat.

Aripioarele fantei de ieșire a fluxului de aer pot fi setate să oscileze sau să rămână fixe. Pentru aceasta din urmă variantă, orientează-le în sus. În felul acesta, aerul va avea o temperatură uniformă în încăpere.

Creează microclimat

Va fi mai ușor de atins și de menținut temperatura optimă dacă vei ține ușile și ferestrele închise. Montarea unui aparat de aer condiționat pe holul locuinței cu scopul de a răcori toată casa, nu este o soluție inspirată, dat fiind faptul că, indiferent de puterea aparatului de aer condiționat, acest lucru nu va putea fi realizat.

👉 Respectă regulile de siguranță electrice. Aparatul de aer condiționat trebuie alimentat într-o priză care are împământare. Verifică dacă este corect realizată impamantarea instalatiei electrice din casă, în general, și cea de la care sunt alimentate aparatele de putere mare, inclusiv aparatul de climatizare.

Respectă distanța dintre cele două unități

Fiecare detaliu influențează randamentul aparatului de aer condiționat. Unul dintre aspectele importante este distanța dintre unitatea internă și cea externă. Producătorul oferă indicații în acest sens, dar, ca principiu general, conductul dintre cele două nu trebuie să fie mai scurt de 1,5 metri și nici mai lung de 7 metri. Valorile acestea pot varia în funcție de capacitatea unității de răcire și de tipul acesteia. Diferențe pot să apară și dacă aparatul are și funcție de încălzire.

Alege aparat cu inverter

Ca principiu de funcționare, există aparate cu și fără inverter. Cele care au acest sistem sunt mai eficiente energetic, au un randament superior, sunt mai fiabile și au o capacitate ridicată de a genera temperatura optimă dorită. Cele fără inverter funcționează cu ajutorul unui termostat, în funcție de care compresorul pornește sau se oprește și sunt mai puțin eficiente.

Citește manualul de utilizare

Sistemul de climatizare este ușor de utilizat, iar paleta de simboluri de pe telecomanda aparatului de aer conditionat sunt intuitive. Cu toate acestea, este important să citești manualul de utilizare, pentru că unele dintre funcțiile utile au comenzi specifice (de exemplu, funcția sleep pentru aer condiționat, o combinație între modul economic și cel silențios de funcționare).

Tot în cartea tehnică vei afla care este setarea și simbolul pentru căldură, alte instrucțiuni pentru telecomandă, dar și care sunt cele mai frecvente anomalii de funcționare ale aerului condiționat și cum pot fi simplu remediate de către utilizator.

Cere sfatul specialiștilor la instalare

Modul de instalarea unui aparat de aer condiționat influențează major performanțele lui. În consecință, apelează mereu la specialiști pentru a instala, verifica și, la nevoie, repara aparatul de aer condiționat.

 

Sfaturi pentru întreținerea aparatului

Ca orice dispozitiv electric, aparatul de aer condiționat are nevoie de întreținere periodică. Aceasta presupune revizia aparatului înainte de sezonul cald, pentru cele care sunt utilizate doar pentru a răci, și de două ori pe an pentru cele pe care le utilizezi și cu setare aer condiționat pe căldură.

Este necesar a verifica rulmenții, cureaua ventilatorului, presiunea agentului de răcire. Oricare dintre aceste elemente pot explica de ce nu merge aerul condiționat pe cald, de ce aparatul este zgomotos sau randamentul nu este optim.

Curăță periodic filtrul de aer!

O atenția sporită este necesar a fi acordată filtrelor de aer. Pentru eficiența aparatului și sănătatea celor care-l folosesc, acestea ar trebui igienizate la fiecare două luni. În perioada utilizării intense, igienizarea se face la fiecare 2-3 săptămâni și de fiecare dacă când simți un miros neplăcut în casă. Scopul filtrelor este acela de a capta și reține impurități. Atunci când încărcătura de particule pe acestea este ridicată, scade randamentul aparatului, crește consumul de energie și riscul de a face afecțiuni respiratorii crește.

👉 Curatarea si igienizarea profesionala periodică a aparatului de aer condiționat asigură un aer mai curat, lipsit de mirosuri neplăcute și de bacterii periculoase pentru sănătate.

Operațiunea de curățare a filtrelor se face cu aparatul oprit și scos din priză. Filtrele se scot ușor și se spală cu apă și produse de igienizare special destinate filtrelor de aer. Se montează după ce au fost uscate. În cazul în care sunt deteriorate, filtrele se schimbă cu unele noi, compatibile cu tipul și marca aparatului.

Curățarea filtrelor de aer este necesară inclusiv atunci când folosești o setare aer condiționat pe căldură.

Aparatul de aer condiționat oferă confort și permite realizarea unui microclimat care corespunde nevoilor termice atât vara, cât și iarna. Pentru beneficii maxime este, însă, necesară o utilizarea corespunzătoare și respectarea celor câteva reguli și sfaturi prezentate în articol.

Sursa foto: Shutterstock.com

One thought on “Setare aer condiționat pe căldură: ghidul complet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *