Solutii de Amenajari

Tot ce trebuie să știi despre izolația balconului: Avantaje, pași și ce materiale să folosești

Izolatia-balconului-inchis-este-absolut-necesaraBalconul este grădina unui apartament la bloc. Mai mult, este soluția des folosită pentru extinderea și îmbunătățirea spațiului de locuit. Foarte des, cei câțiva metri pătrați ai balconului devin o extensie utilă pentru o cameră, care se mărește în acest mod. Totul cu o condiție obligatorie: izolația termică a acestuia, corect și bine.

De ce este necesară izolația balconului

Balconul poate fi inchis partial

Este evident că prin izolația balconului se asigură confortul termic pentru restul locuinței, la fel de important iarna, dar și vara. Izolația trebuie făcută după toate regulile pentru că, dacă nu sunt folosite materialele potrivite, rezultatul nu va fi pe măsura așteptărilor. Izolația este singura soluție prin care se asigură menținerea căldurii iarna și a temperaturilor plăcute vara, deoarecei previne umezeala și formarea condensului și a mucegaiurilor.

Condensul și mucegaiul, în cazul zonelor neizolate termic, sunt inestetice și extrem de periculoase pentru sănătate, fiind cauza multor alergii, afecțiuni respiratorii și cutanate.

Un balcon închis și izolat termic este locul ideal unde se poate amenaja o oază de verdeață. În cazul fericit în care ai un balcon mare, acesta poate fi închis parțial, extinzându-se, astfel, suprafața de locuit, fără să se piardă complet zona de aer liber pe care o oferă.

Etapele izolației balconului și materialele necesare

 

Izolatia-balconului-cea-mai-buna-solutie-pentru-prevenirea-mucegaiurilor

Procesul de izolație a unui balcon este simplu, însă, pentru a te asigura că lucrările sunt realizate corect și că vor fi durabile, este bine să respecți anumite etape și să te consulți cu specialiștii în domeniu, indiferent că alegi să faci toate operațiunile prin intermediul unei firme specializate ori că dorești să faci totul pe cont propriu.

Cum izolez balconul pas cu pas

Ca orice lucrare de amenajare sau reamenajare a locuinței, și izolația termică a balconului presupune anumiți pași:

  • Pasul 1. Tâmplăria de tip termopan asigură o foarte bună izolație termică și este prima etapă. Practic, prin montarea acesteia se închide balconul.
  • Pasul 2. Izolația podelei și a pereților laterali.
  • Pasul 3. Izolația tavanului/acoperișului balconului.

Toate aceste operațiuni trebuie realizate, indiferent dacă vecinii de la etajul inferior, superior sau cei de pe lateral au sau nu balcoanele închise și izolate, la rândul lor.

Instrumente și materiale necesare

Pentru izolatia peretilor, a podelei și a tavanului din balcon, materialele folosite sunt:

  • etanșanți și mastici poliuretanici;
  • ciment, mortar, pentru nivelarea suprafețelor;
  • vată minerală;
  • polistiren expandat;
  • polistiren extrudat;
  • adezivi potriviți;
  • folie anticondens;
  • gips-carton antiumezeală;
  • vopsea lavabilă antimucegai.

În ceea ce privește uneltele de care vei avea nevoie, acestea sunt:

  • pistol cu duză și cilindru pentru etanșare;
  • mistrie pentru aplicarea mortarului folosit la nivelarea zidurilor;
  • ciocan;
  • bormașină electrică pentru înșurubare, găurit, șlefuirea diverselor suprafețe, amestecarea vopselei și a chitului sau un ciocan rotopercutor, dacă lucrările sunt mai complexe;
  • cutter pentru tăierea izolației;
  • pensule, trafalet;
  • scară.

Lucrări pregătitoare

Înainte de realizarea izolației propriu-zise a balconului, sunt necesare anumite lucrări care vor asigura confortul termic dorit:

  • curățarea balconului – elimină toate lucrurile vechi din balcon, demontează ramele ferestrelor și curăță podeaua și pereții; scoate din pereți toate cuiele sau obiectele ascuțite care ar putea deteriora viitoarea izolație;
  • etanșarea fisurilor – indiferent cât de nou sau vechi este balconul tău, există fisuri prin care se face transferul de căldură; una dintre cele mai importante lucrări pregătitoare pentru izolația balconului este etanșarea acestor fisuri; poți folosi mortar, etanșanți și mastici poliuretanici, care sunt flexibili, durabili și rezistenți la intemperii (schimbări bruște de temperatură, îngheț, vânt); etanșarea se realizează cu ajutorul unui pistol special, dotat cu o duză și cilindru sau cu mistria;
  • acoperirea tuturor spațiilor – este important să nu rămână puncte neacoperite; este bine să acorzi atenție mai cu seamă îmbinărilor dintre pereți, tavan și șapă;
  • nivelarea podelei – o pardoseală înclinată greșit sau cu denivelări poate duce la pierderi de căldură; aceasta trebuie nivelată.

Izolația podelei și pereților

Podeaua se izolează cel mai bine cu polistiren extrudat, foarte stabil la variațiile termice și cu o bună rezistență la compresiune, peste care se așază șapa și deasupra linoleum, parchet rezistent la umezeală (poate fi din PVC impermeabil, de exemplu, sau LVT) ori gresie.

Polistirenul extrudat, care trebuie să fie în strat de minimum trei centimetri, nu-și alterează calitățile la contactul cu cimentul sau apa, întrucât este foarte rezistent la presiune, acesta fiind și motivul pentru care este extrem de util la izolația podelelor.

Pereții se izolează la fel ca tavanul, dacă sunt exteriori, iar dacă aceștia corespund unor zone închise, se poate renunța la vata de sticlă.

Izolația acoperișului balconului

Vata minerală se fixează pe tavan cu bare metalice din aluminiu, iar izolația tavanului continuă cu folia anticondens, un strat de polistiren expandat de minimum trei centimetri grosime, peste care se montează gips-carton verde (fabricat să reziste la umezeală).

Cele mai frecvente greșeli la izolația balconului

Când vine vorba despre izolația balconului, reușita operațiunilor depinde într-o foarte măsură și de evitarea anumitor greșeli care au impact atât asupra calității lucrărilor, cât și asupra durabilității acestora. Izolația balconului nu este o investiție temporară, ci pe termen lung. Așadar, iată care sunt cele mai frecvente greșeli la izolația balconului și cum le poți evita:

  • nu îți faci un plan al lucrărilor – nu degeaba se spune că „graba strică treaba”, iar această vorbă înțeleaptă se aplică și în cazul izolației balconului; fă-ți un plan pentru etapizarea lucrărilor, ca să îți evaluezi corect și timpul de execuție, și bugetul pe care îl aloci;
  • nu alegi materialele potrivite – alegerea materialelor pentru izolație se face în funcție de zona în care se află locuința, pentru a ști care soluție este mai potrivită ca să asigure confortul termic așteptat; materialul termoizolant trebuie să fie rezistent la condițiile de mediu: raze UV, îngheț, ploaie;
  • nu ții cont de materialele din care este construită clădirea – este foarte important să știi că betonul din cărămidă și spumă, de exemplu, menține căldura mult mai bine decât panourile din beton sau betonul armat; astfel, stratul de izolație va fi diferit, pentru a putea fi și eficient.

Detalii esențiale pentru izolația balconului

Nu este suficientă izolația balconului, pentru a exclude toate complicațiile. Este necesară realizarea unei hidroizolații bune și eficiente. Un sistem de scurgere a apei pluviale previne infiltrarea și prelingerea apei și se aplică pe exterior, fie la partea superioară a balconului, fie sub ferestrele de termopan.

Izolația balconului este cu adevărat eficientă dacă zona este corect ventilată și încălzită în sezonul rece.

Ventilația balconului izolat

Dacă balconul închis și izolat corespunde bucătăriei, este obligatorie folosirea unei hote, iar dacă zona este utilizată pentru uscarea rufelor sau există plante, un sistem automat de ventilație este o necesitate. Menținerea rabatată a ferestrelor este o alternativă bună, dar trebuie luată în calcul pierderea de căldură în sezonul rece. Există sisteme de ventilație care elimină umezeala și recuperează căldura, fiind o soluție foarte practică și eficientă pentru un balcon închis, izolat, care are o funcționalitate multiplă și care face legătura cu o cameră sau o bucătărie.

Încălzirea balconului

Iarna, încălzirea balconului este obligatorie. Sistemul de încălzire din cameră ce corespunde balconului nu poate face față la adaosul de volum adus prin închiderea balconului, chiar dacă acesta este izolat. Din această cauză, este necesară o sursă suplimentară de căldură, pentru a se atinge o valoare de confort termic.

Caloriferul electric, un radiator sau un calorifer suplimentar, inclus în circuitul termic al centralei de apartament sunt alternativele ideale. Un balcon închis nu trebuie încălzit niciodată cu surse de căldură care produc vapori (flacăra aragazului, de exemplu).

Sursele de căldură trebuie să producă o căldură uscată, pentru că doar așa se evită formarea condensului, mai ales că diferența de temperatură între exterior și interior, în sezonul rece, este foarte mare.

Deși la prima vedere pare un demers complicat, o bună izolație a balconului închis sporește considerabil confortul din casă, atât din perspectivă estetică, dar mai ales din punct de vedere termic.

Sursa foto: pexels.com / pixabay.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *