Solutii de Amenajari

Iluminatul dormitorului: ce surse de lumină alegi pentru un somn odihnitor

Iluminarea dormitorului trebuie stratificata pentru a raspunde tuturor nevoilor
Destinat în principal odihnei, iluminatul dormitorului pare un demers simplu de realizat. În fapt, sunt mai multe activități, care au, fiecare în parte, nevoie de o sursă potrivită de lumină. În dormitor ne alegem hainele, citim, lucrăm, ne relaxăm, ne aranjăm și dormim.

Lumina, element esențial în decor

Simplul fapt de a muta o veioză de pe noptieră la nivelul podelei va schimba complet percepția decorului din dormitor. Experiența este valabilă în oricare altă cameră, iar efectul este identic. Lumina este esențială și trebuie integrată în decor în funcție de destinația de bază a încăperii și de preocupările care se pot derula în oricare cameră din casă. Evident, nici dormitorul nu face excepție.

O singură sursă de lumină nu este suficientă pentru toate acestea și este necesar să combini sursele calde și delicate de lumină cu cele necesare pentru toate celelalte activități care au nevoie de lumină ambientală. Realizezi asta prin stratificarea luminii, adică prin amplasarea în dormitor a mai multor surse de lumină, care să se potrivească pentru tot ceea ce ai nevoie.

Ca să alegi sursele de lumină potrivite pentru dormitor, este util să pleci de la ceea ce faci în mod uzual în dormitor:

  • Corpul principal de iluminat este lustra, care poate să fie și un candelabru, pentru un aer romantic. Uneori, un potențiometru este extrem de eficient, pentru că îți permite să reglezi intensitatea luminii în funcție de necesități.
  • Noptierele au nevoie fiecare de o veioză, care pot fi identice sau diferite. Cele cu abajur creează o atmosferă plăcută, difuzează lumina și sunt ideale atunci când stai în pat, citești sau faci alte lucruri pentru care nu ai nevoie de lumina din tavan.
  • Ia în calcul și lumina naturală din dormitor. Jaluzelele, draperiile și perdeaua ajută la reglarea cantității de lumină naturală care intră în dormitor.
  • Dacă există o măsuță pentru toaletă, ia în calcul o sursă de lumină potrivită. Este locul unde poți să folosești corpuri de iluminat cu leduri special concepute pentru această zonă.

Vezi 👉 AICI categoria noastra de CORPURI DE ILUMINAT CU LED

  • Pentru confort, adaptează lumina la activități, nu invers. Este neplăcut și frustrant, de exemplu, să vrei să citești, în pat, iar lumina să fie prea slabă sau prea intensă, după cum este inconfortabil ca unul dintre parteneri să citească sau să lucreze, iar sursa de lumină folosită să îl deranjeze pe celălalt, care vrea să doarmă.

Pandemia ne-a obligat sa mutam biroul, acasa, uneori chiar in dormitor

Lumina confortabilă

Becurile pot furniza lumină caldă sau rece. Prima variantă este cea mai potrivită pentru iluminatul dormitorului, mai ales pentru veioze. Lumina de ansamblu poate avea lumină rece, care este utilă când îți alegi hainele sau calci rufe, de exemplu, dar este binevenită și pentru alte situații când ai nevoie de o lumină intensă.

Un lampadar este binevenit într-un dormitor cu o suprafață mare, în care poți amenaja un loc de relaxare. Se spune că fiecare lampadar are nevoie de un fotoliu, și invers. Locul este perfect pentru lectură, relaxare și aduce intimitate și confort.

Este esențial ca în dormitor să existe suficiente prize. Mai multe înseamnă mai puține cabluri, mai puține prelungitoare. Modelele duble sunt una dintre cele mai bune alegeri pe care le poți face. Vei avea posibilitatea să-ți încarci telefonul, laptopul sau alte dispozitive, fără să fie nevoie să renunți la lumina veiozei pentru că nu ai o priză liberă.

Plasează întrerupătoare rezidențiale la o înălțime care să-ți convină și la îndemână. Acestea trebuie poziționate astfel încât să fie ușor accesibile când deschizi ușa dormitorului. Alege varianta unor întrerupătoare multiple, care să permită aprinderea veiozelor, de exemplu, în momentul în care intri în cameră. Veiozele de pe noptiere pot fi puse în funcțiune și de întrerupătoarele proprii.

Dormitorul a căpătat funcții noi: pentru unii, camera de odihnă a devenit și locul unde a fost instalat biroul de acasă. Și nu întâmplător a primit această „responsabilitate”, dat fiind faptul că este camera cea mai liniștită și mai retrasă din casă. Pentru eficiență, o lampă de birou poate completa în mod fericit zona de lucru de acasă. Dacă lucrezi la distanță, din motive de pandemie, sau pentru că meseria îți permite asta, merită să amenajezi un astfel de colț.

Vezi 👉 AICI toate ofertele noastre de PRIZE, INTRERUPATOARE SI APLICATII REZIDENTIALE

Dimensiunile camerei sunt esentiale

Stil unitar sau accente eye-catching

Sursele de lumină alese pentru dormitor pot fi în acord cu stilul de amenajare al dormitorului: modern, clasic, minimalist sau pot fi în contrast total. Dacă în prima variantă stilul unitar induce o stare de relaxare, elementele eye-catching dau vitalitate și energie spațiului.

Trebuie ținut minte faptul că lumina este cea care creează atmosfera în dormitor, într-o măsură mult mai mare decât oricare alte detalii de decor.

Poți lua în calcul și soluții neconvenționale, toate concepute pentru a fi practice și a crește gradul de confort:

  • Telecomandă pentru a regla, stinge sau aprinde lumina;
  • Surse de lumină difuză cu senzori de mișcare (oferă confort, dar nu deranjează somnul partenerului);
  • Abajur care focalizează lumina;
  • Aplice cu braț mobil;
  • Becuri colorate;
  • Surse de lumină la nivelul podelei;
  • Plafoniere cu ventilator.

Un alt aspect care contează și pe care trebuie să-l iei în calcul este dimensiunea dormitorului, inclusiv înălțimea. De exemplu, lampa din tavan trebuie să aibă un diametru de 0,5 m, într-o cameră de ⅗ m și trebuie să aibă becurile amplasate la o înălțime de cel puțin 2,3 m pentru a lumina eficient camera. Plasată mai jos, va da un aer mai intim, dar zona de lumină nu va acoperi toată suprafața camerei.

Câteva sfaturi în plus sunt utile:

  • Mai multe surse de lumină, plasate în locurile esențiale, sunt mereu o alegere mai bună;
  • Ia în calcul lămpile de podea. Sunt spectaculoase prin scenografia pe care o generează și sunt foarte utile în dormitoarele mici;
  • Abajururile colorate măresc spațiul. Ideale sunt cele galbene;
  • Evită abajururile cu desene, care produc umbre intense. Sunt deranjante și obositoare;
  • Este de dorit să eviți ca oglinzile să reflecte luminile veiozelor, pentru ca pot da efecte neplăcute.

Este necesar ca lumina din dormitor să fie în acord cu momentul zilei. Această încăpere trebuie să fie luminoasă și intimă dimineața, caldă și relaxantă noaptea, pentru a oferi un sanctuar romantic și un somn odihnitor.

Sursa foto: unsplash.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *