Articole recomandate

Cum alegi cel mai bun rezervor WC încastrat

Un rezervor WC încastrat este o opțiune modernă, estetică cu beneficii economice pentru baie și este o soluție superioară, prin avantaje, în comparație cu sistemul clasic de rezervoare în care bazinul este fixat deasupra vasului de toaletă. Din acest articol, poți afla care sunt elementele de care trebuie să ții cont pentru a alege cel mai bun rezervor WC încastrat pentru a avea o baie funcțională, frumoasă și confortabilă care să răspundă eficient la nevoile celor care o utilizează.

6 avantaje majore ale unui rezervor WC încastrat

Principalul avantaj al unui rezervor de WC încastrat în perete este cel estetic ca urmare a faptului că bazinul cu apă nu mai este la vedere. Vor rămâne vizibile, și ușor accesibile, doar butoanele pentru evacuarea apei după utilizarea toaletei. Acest tip de bazin este destinat, în principal, pentru un vas WC suspendat, dar rezervorul încastrat poate fi utilizat și pentru un vas WC clasic pe pardoseală.

Această opțiune vine cu o serie de beneficii care aduc mai mult confort și un aspect mult mai plăcut băii astfel:

  1. Unul dintre cele mai mari atuuri pentru un rezervor îngropat este economisirea spațiului din baie. Rezervorul este montat în perete, fiind eliminată necesitatea unui rezervor amplasat deasupra vasului WC. Acesta contribuie la un design aerisit, modern și minimalist în baie.
  2. Un WC cu rezervor încastrat face ca baia să fie mai ușor de curățat, deoarece sunt eliminate suprafețe suplimentare pe care se acumulează murdăria și praful. În plus, facilitează menținerea unei igiene ridicate în baie și în jurul vasului de toaletă.
  3. Modele de rezervoare WC îngropate sunt echipate cu sisteme de descărcare duală sau cu tehnologii de economisire a apei, permițând utilizatorilor să ajusteze cantitatea de apă utilizată la fiecare clătire a vasului de toaletă.
  4. Fiind încastrate, sunt, implicit, mai silențioase în comparație cu un rezervor clasic. Zgomotul provenit dintr-o baie cu WC încastrat este mai redus și atunci când apa este evacuată, dar și în cursul procesului de alimentare a bazinului.
  5. Un alt beneficiu, cu atât mai important într-o baie mică, unde gestionarea eficientă a spațiului influențează major confortul este flexibilitatea în ceea ce privește montarea efectivă a bazinului încastrat. Bazinul cu apă WC încastrat poate fi montat la diverse înălțimi și în diferite locuri pe perete în funcție de poziția țevilor de alimentare cu apă sau de locul unde se dorește amplasarea vasului de toaletă în baie.
  6. Pentru că aceste rezervoare cu apă pentru toaletă sunt realizate din materiale de calitate, rezistente la coroziune și uzură, rezervoarele încastrate oferă o funcționare fiabilă pe termen lung.

👉 Pentru o amenajare funcțională într-o baie mică, alege obiecte sanitare cu dimensiuni proporționale cu suprafața băii.

 

Tipuri de rezervor încastrat

Există două tipuri de rezervor încastrat, diferențele fiind determinate de modul în care sunt montate în perete. Ambele sisteme au aceleași avantaje în ceea ce privește economisirea spațiului, estetica și ușurința în curățarea băii. A alege unul sau altul dintre acestea depinde doar de spațiul disponibil în baie și posibilitățile de instalare.

Ca să faci cea mai bună alegere, este indicat să consulți un specialist în instalații sanitare care îți poate oferi sfaturi pentru cea mai potrivită opţiune în funcție de caracteristicile băii.

Cele două tipuri de rezervoare WC încastrate sunt:

  1. Rezervoare încastrate montate direct în peretele băii. Sunt complet îngropate, fiind  zidite sau ascunse de o mască pentru bazin WC încastrat care face parte din accesoriile pentru rezervoarele de WC. Rămân vizibile doar butoanele de descărcare.
  2. Rezervoare încastrate montate într-un cadru suport pentru un WC suspendat. Cadrul este fixat în perete sau pe podea și asigură susținerea solidă a rezervorului și a vasului WC suspendat.

Este bine de știut că, dacă alegi un vas de WC suspendat, vei avea nevoie de un rezervor de apă pe cadru. În schimb, dacă alegi un vas WC pe pardoseală, vei putea monta oricare dintre cele două tipuri de rezervoare încastrate.

👉  Rezervoarele WC si accesoriile de la Romstal sunt moderne și eficiente, iar tehnologiile cu ajutorul cărora sunt realizate le fac ușor de montat și de instalat. Apelează la un specialist pentru a face cele mai bune alegeri.

 

Elemente de care să ții cont atunci când alegi un set WC încastrat

Un WC cu bazin încorporat este o opțiune modernă și estetică pentru baie prin avantajele pe care le oferă în comparație cu un rezervor WC pe vas. Cu toate acestea, pentru a alege un rezervor de apă WC încastrat potrivit nevoilor tale, sunt câțiva factori-cheie pe care trebuie să-i iei în considerare.

  1. Asigură-te că ai suficient spațiu pentru a monta un WC cu bazin în perete. Dimensiunile WC-ului suspendat și ale rezervorului sunt disponibile în dimensiuni variabile, astfel că există o soluție tehnică ce se poate adapta la dimensiunile băii tale.
  2. Alege cea mai bună soluție de descărcare a apei în vasul de toaletă. Există două tipuri principale de sisteme pentru bazinele WC încorporate. Unele au o tehnologie de descărcare gravitațională în timp ce altele generează o presiune a jetului de apă pentru o curățare mai eficientă. Pe de altă parte, sistemul acesta din urmă folosește o cantitate mai mică de apă, dar poate fi mai zgomotos.
  3. Volumul bazinului influențează atât eficiența acestuia în ceea ce privește curățarea vasului de toaletă după utilizare, dar și consumul de apă. Pentru a avea maximum de beneficii, bazinele încorporate sunt concepute pentru a economisi apă, având sisteme de descărcare cu două trepte care permit utilizatorilor să aleagă cantitatea de apă necesară.
  4. Asigură-te că alegi un bazin WC îngropat fabricat din materiale durabile. Poți opta între un bazin WC de ceramic, un rezervor de plastic sau, mult mai eficient, unul din oțel inoxidabil tratat pentru a rezista la coroziune și la uzură. Rezervoarele sunt turnate, nu au îmbinări, ceea ce le asigură o etanșeitate perfectă.
  5. Rezervoarele pe cadru WC au pereți dubli ca măsură de siguranță suplimentară și de protecție anticondens. Pătura de aer dintre pereții dubli asigură și o bună izolație fonică.
  6. Optează pentru sisteme cu buton pentru vas și un mecanism care să permită evaluarea cantității de apă necesară după utilizarea toaletei, detaliu care poate reduce consumul de apă, sau cu un sistem de două butoane pentru o evacuare completă, respectiv parțială, a apei din rezervor.
  7. Este important de știut că eficiența sistemului încastrat este direct influențată de înălțimea la care este bazinul suspendat. Înălțimea de 50 de centimetri deasupra vasului de toaletă este minimum necesar pentru ca apa să aibă presiune suficientă la o descărcare gravitațională. Atunci când stabilești la ce înălțime se montează WC-ul suspendat, ia în calcul și care este nivelul optim pentru bazinul încastrat în raport cu scaunul de toaletă. În plus, evaluează dacă peretele permite montarea rezervorului, iar sistemul WC-bazin oferă fluxului de apă dinamica necesară pentru curățarea vasului de toaletă.

👉 Rezervorul montat în perete poate fi utilizat în orice fel de baie, indiferent că este baia de serviciu, baia matrimonială sau baia copiilor. Rezervoarele WC ingropate cu cadru sunt necesare pentru vasele de WC suspendate, dar pot fi utilizate și pentru un vas WC clasic pentru o importantă economie de spațiu.

Condiții pentru a putea monta rezervorul încastrat

Cele mai importante condiții care trebuie îndeplinite se referă la necesitatea de a îngropa complet rezervorul în perete. Doar așa se va obține o funcționare perfectă și un rezultat estetic. În consecință, contează în mod fundamental grosimea peretelui.

În funcție de modelul de rezervor încastrat, grosimea acestuia variază de la minimum 9 cm la maximum 21 de cm. Peretele pe care se montează sau nișa folosită trebuie să aibă minimum 12 cm grosime, respectiv adâncime. Și înălțimea rezervorului variază în funcție de model și este cuprinsă între 80 și 120 de cm.

Este de preferat ca peretele să fie unul dintr-un material rigid, dar dacă acest lucru nu este posibil, fixarea rezervorului încastrat se face prin prinderea acestuia doar de pardoseală, nu doar în perete, caz în care nu vei putea opta decât pentru un rezervor pe cadru.

Montajul unui rezervor încastrat se face concomitent cu instalarea celorlalte obiecte sanitare din baie, dar înainte de a face finisajele. Fiecare tip de rezervor vine cu o serie de accesorii și racorduri între rezervorul suspendat, țeava de alimentare cu apă și vasul de toaletă.

👉 Pentru confort și siguranță, la montarea instalatiilor sanitare in baie, este important să se ţină seama de principiile de funcționare ale acestora, de dimensiuni și de alte caracteristici de structură și design ale casei, în general, și ale băii, în special.

Întreținerea rezervorului încastrat

Un alt aspect important de luat în considerare constă în accesibilitatea pentru întreținere și eventualele reparații. Materialele din care este realizat și conceput un rezervor încastrat te ferește de situații neplăcute, pentru că este făcut să funcționeze fără defecțiuni ani în șir. Totodată, necesitățile de întreținere ale rezervorului încastrat sunt minime și cu totul ocazionale.

Dacă sunt, totuși, necesare intervenții, acestea se pot realiza prin placa de comandă pentru tragerea apei. Modelele de rezervoare montate în perete au un capac de acces la bazin, același cu panoul cu butoane pentru descărcarea apei. Acesta este ușor detașabil și permite accesul la sistemul de umplere al bazinului îngropat.

Un rezervor WC încastrat poate aduce un plus de eleganță și de funcționalitate în baie. Fiind un obiect de folosință îndelungată, este important să alegi modelul potrivit după o atentă și completă documentare, luând în calcul fiecare dintre aspectele deja menționate. 

Sursa foto: Shutterstock.com

One thought on “Cum alegi cel mai bun rezervor WC încastrat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *