Cum alegem aparatul de aer condiționat potrivit?

Am intrat oficial în vară, anotimpul cu cele mai ridicate temperaturi, și trebuie să ne luăm măsurile necesare pentru a trece cât mai confortabil peste canicula care va pune stăpânire peste țara noastră. Cea mai la îndemână soluție este reprezentată de instalarea unui aparat de aer condiționat care să se potrivească perfect spațiului în care va fi utilizat. Cum ajungem însă să facem alegerea potrivită?


Alegerea unui aparat de aer condiţionat este mai uşoară dacă ajungem să cunoasțtem câteva date importante despre acesta. Așadar vom fi interesați în primul rând de puterea acestuia (astfel încât să fie capabil să facă față suprafețelor încăperilor în care vor fi instalate), apoi de funcțiile suplimentare pe care le poate îndeplini. Bineînțeles va conta si clasa energetică, nivelul de zgomot în timpul funcționării dar și prețul produsului (la care va fi adăugat cel al montajului).


Primul criteriu pe care îl veți lua în seamă în vederea achiziționării unui aparat de aer condiționat este capacitatea echipamentului. Aceasta este exprimată în BTU/h (British Thermal Unit) şi se referă la puterea de răcire (sau încălzire) a aparatului. Numărul de BTU pe care îl vom alege va fi influențat de suprafața încăperilor cărora aparatul va fi destinat. Spre exemplu un aparat de 9000 BTU va face față cu brio unei suprafețe de până la 25 mp. Un aparat cu putere de 12000 BTU se pretează unui spațiu de aproximativ 35 mp. 


Puterea pe care o vom alege va crește așadar odată cu suprafața camerei în care vom monta aparatul dar, pe lângă acest criteriu, este bine să luăm în seamă un alt factor important. În funcție de poziția unității exterioare (montarea acesteia pe un perete aflat majoritatea zilei în bătaia soarelui sau la umbră) numarul de BTU necesari va crește sau se va diminua cu 10%. De asemenea, trebuie luat în calcul numărul de persoane care se perindă prin încăpere. Astfel, un spațiu comercial va avea nevoie de un aparat de aer condiționat cu o putere mai mare decât cel care ar fi montat într-o cameră de locuit.


Aparatele de aer condiționat sunt în continuă evoluție reușind să aducă confortul necesar cu un consum redus de energie. Asta deoarece aparatele moderne au implementată tehnologia inverter cea ce înseamnă că ele îşi reglează în mod continuu randamentul de răcire şi încălzire, pentru a-l corela cu temperatura încăperii. Astfel se reduce timpul de pornire al sistemului, ajungându-se rapid la temperatura solicitată pe care apoi inverterul o va menține constantă.


Un alt aspect important în alegerea unui aparat de aer condiționat este nivelul de zgomot. Un aparat de aer condiționat cu un nivel de zgomot scăzut este produsul pe care cu siguranță vi-l doriți. Diferențele de decibeli dintre diferite tipurile de produse prezente pe piață sunt destul de mari de aceea este indicată studierea atentă a detaliilor tehnice pentru a obține confortul mult visat.


Funcțiile suplimentare sunt de asemenea un bun criteriu de diferențiere a tipurilor de aparate de aer condiționat. Aparatele care au implementate un număr mare de funcții vor putea să aducă rapid confortul în casa dumneavoastră. Astfel vom fi foarte atenți la modul în care se va obține răcirea/ încălzirea, ventilarea sau dezumidificarea camerei. De asemenea ne vom interesa de filtrele din componența aparatelor, acestea fiind capabile să reţină praful, impurităţile, sporii de mucegai și microorganismele. Un alt avantaj îl reprezintă eliminarea fumului de țigară sau al altor mirosuri neplăcute.


Prețul unui aparat de aer condiționat va fi influențat de toate criteriile amintite mai sus, la care adăugăm prețul montajului. Pentru a obține o garanție extinsă este recomandată instalarea aparatelor de aer condiționat cu firme autorizate care să asigure și întreținerea acestora.


Noi, cei de la Romstal, vă urăm o vară răcoroasă!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *