Alegeți un pachet complet de panouri solare și accesorii de la Romstal pentru a vă produce singuri energia pentru locuință

Actualizat la 23 July, 2019 at 10:21 am

Radiația solară este o sursă de energie alternativă, care poate înlocui cu mare succes un procent foarte mare din necesarul energetic al unei clădiri. În funcție de nivelul investiției, putem beneficia chiar și de până la 100% energie verde și gratuită, prin intermediul panourilor solare. Costuri 0, emisii 0, plus posibilitatea independenței energetice. Panourile solare au o rată foarte mare de succes în zonele unde radiația solară este mai puternică și prezentă o perioadă mai mare de timp. Astfel costurile totale ajung să fie mult mai mici utilizând un sistem de încălzire bazat pe energie solară, decât unul ce folosește combustibil fosil.

Investiția într-un sistem solar reprezintă o soluție ideală pentru a beneficia de apă caldă gratis, cu 0 emisii poluante. Costurile inițiale pentru achiziția unui sistem complet nu depășește costurile pe care le presupune orice sistem termic ce utilizează combustibil fosil. Tehnologia avansează în fiecare an și astfel este posibil pentru oricine să se bucure de avantajele folosirii radiației solare ca sursă de energie.

panouri solare

Astăzi vă prezentăm 5 tipuri de pachete complete de sisteme solare care vă vor ajuta să obțineți independent energia de care aveți nevoie pentru a vă incălzi sau pentru a obține apa caldă menajeră necesară unui trai confortabil.

PACHET SISTEM SOLAR 2-3 PERSOANE (2 PANOURI PLANE CALPAK 2.02MP, BOILER 300 L + ACCESORII)

Pachetul complet pentru prepararea apei calde cu ajutorul panourilor solare este conceput pentru acoperirea necesarului pentru maximum 3 persoane. Pachetul conține două panouri solare plane de la Calpak, un boiler cu capacitatea de 300 de litri și piesele necesare pentru montarea acestora. Pachetul este exact ce avem nevoie pentru a beneficia de apă caldă curentă, gratis, fără consum de energie.

Panourile plane Calpak sunt simplu de întreținut și nu presupun costuri de exploatare. Acestea sunt foarte rezistente la condițiile oferite de mediul exterior, oferă performanțe foarte ridicate chiar și atunci când afară este înnorat. Pot fi montate pe acoperiș pentru a economisi spațiu și pentru a se afla în proximitatea sistemului de încălzire.

Panouri plane calpak

Boilerul cu capacitate de 300 de litri se conectează la sistemul de panouri solare pentru a stoca apa de care este nevoie pentru activitățile cotidiene. Acesta funcționează exclusiv cu ajutorul sistemului de panouri solare, obținând energia de la acestea.

Folosirea unui panou solar reprezintă un mod ecologic și foarte economic pentru asigurarea necesarului de apă caldă menajeră. Utilizarea radiației solare în locul surselor de energie fosile este varianta cea mai prietenoasă cu mediul înconjurător, neavând nici un fel de emisii poluante. Cu ajutorul sistemului de panouri solare putem reduce consumul de energie pentru încălzirea apei cu până la 100% în zilele însorite, și cu până la 70% în zilele înnorate. În acest fel vom beneficia de confortul dorit fără nici un cost suplimentar.

PACHET SISTEM SOLAR 1-2 PERSOANE (1 PANOU PLAN CALPAK M4 2.1MP, BOILER 200L CLASA A + ACCESORII)

Tehnologia panourilor solare reprezintă cea mai bună alternativă pentru înlocuirea surselor de energie convenționale, multe dintre ele poluante precum cărbuni sau petrolul. Panourile plane colectează radiația solară și o transformă în căldură pe care o transmit către sistemul de încălzire. Acestea sunt prevăzute cu o suprafață mare care captează radiația solară și o stochează eficient datorită izolației speciale.

Casa cu panouri solare

Pachetul contine:

  • Panou solar plan Calpak, presurizat, M4-High Selective, 2,1 MP, 1,5 kW
  • Vas de expansiune solar Varem, din oțel, cilindric, vertical, 19l
  • Boiler din oțel emailat Tesy de 200l, cu două serpentine, clasa energetică A
  • Stație Pompare Caleffi Solar3/4 cu pompă UPM3 15-75 Grundfos 1-13 l/min fără regulator
  • Regulator solar Caleffi Deltasol C+
  • Aerisitor Caleffi automat pentru sisteme solare
  • Robinet cu sferă și fluture din alamă cromată Giacomini R250 FE-FI pentru trecere apă
  • Antigel concentrat instalații solare Vision -50 grade Celsius (bidon 5 Kg)

 

PACHET SISTEM SOLAR 1-2 PERSOANE (1 PANOU PLAN CALPAK 2.52MP, BOILER 200 L + ACCESORII)

Utilizând energia solară vom obține costuri mult mai mici pentru consumul obișnuit al unei locuințe și nici un fel de poluare atmosferică. Pachetul pentru maximum 2 persoane este conceput pentru prepararea apei calde menajere în locații care deservesc un număr mic de persoane. Acesta conține un panou solar plan Calpak, un boiler cu capacitate de 200 de litri și accesoriile necesare pentru montarea și punerea în funcțiune a sistemului. Pachetul este realizat pentru a oferi performanțele cele mai înalte la costuri rezonabile. În baza doar a unei investiții inițiale veți putea beneficia mulți ani de apă caldă utilizând ca și resursă doar radiația solară.

pachet panouri solare romstal

panouri solare - EcoPanoul solar plan de la Calpak este robust, foarte rezistent și are durată mare de viață. Acesta poate fi exploatat în deplină siguranță, fără riscul supraîncălzirii sau deteriorării ca urmare a condițiilor meteo. Panoul este prevăzut cu un cadru dublu din aluminiu pentru rezistență deosebită și izolare perfectă. Fațada este confețșionată dintr-o sticlă specială și acționează precum o prismă, care amplifică intensitatea razelor solare. Panoul poate fi montat cu ușurință pe acoperiș, iar poziționarea acestuia poate fi făcută în orice unghi de înclinare doriți pentru captarea cât mai bună a radiației solare.

Montarea pe acoperiș este la îndemâna oricui și este alegerea cea mai des întâlnită pentru amplasarea sistemului de panouri solare. În acest fel economisim spațiu, iar căldura ajunge rapid la sistemul de distribuție pentru a beneficia de eficiență sporită și mai mult control asupra instalației de încălzire a apei.

Investiția într-un sistem de încălzire pe bază de panouri solare este foarte avantajoasă din multe punct de vedere. Costurile pentru energie se vor reduce simțitor, căci panoul solar plan funcționează pe orice tip de vreme. Acesta reprezintă alternativa cea inovatoare pentru obținerea energiei și oferă performanțe foarte înalte. Este rezistent, fiabil și are durată mare de viață, iar cu ajutorul acestui pachet complet putem beneficia de apă caldă fără vreun cost ulterior.

 

PACHET SISTEM SOLAR 2-3 PERSOANE (2 PANOURI VISION 15 TUBURI, BOILER 300 L + ACCESORII)

Pachetul complet de la VISION pentru prepararea apei calde menajere se adresează familliilor și locuințelor mici.

Pachetul conține următoarele componente și accesorii:

– 2 panouri solare cu 15 tuburi vidate

– un vas de expansiune

– un boiler cu două serpentine

– stație de pompare Caleffi Solar

– regulator solar Caleffi Deltasol

– aerisitor Caleffi pentru sisteme solare

– 4 bidoane de 5 Kg antigel

Pachetul oferă soluția completă pentru instalarea unui sistem de încălzire bazat pe energie solară. Este tot ce aveți nevoie pentru a vă bucura de apă caldă în fiecare zi a anului, fără nici un cost suplimentar. Radiația solară este gratuită, astfel că odată instalat sistemul, nu vor mai exista facturi pentru consumul de energie.

Beneficii panouri solare

Panourile solare cu tuburi vidate sunt foarte practice și reprezintă o alternativă mult mai convenabilă pentru procurarea energie. Tuburile funcționează independent unul de celălalt, astfel că în cazul în care unul de defectează, celelalte vor funcționa în continuare fără nici o problemă. Putem înlocui foarte simplu tuburile defecte, fără a afecta funcționarea sistemului.

Panourile solare oferă un randament termic ridicat și pot furniza căldură chiar și în condiții de cer înnorat. Acestea oferă numeroase beneficii, fiind foarte economice și prietenoase cu mediul înconjurător. Utilizând surse de energie regenerabile ne putem bucura de mai multă independență din punct de vedere energetic. Sunt foarte sigur de folosit și au durată lungă de viață în condiții normale.

PACHET SISTEM SOLAR 1-2 PERSOANE (1 PANOU VISION 20 TUBURI, BOILER 200 L + ACCESORII)

VISION a conceput un pachet complet pentru prepararea apei calde menajere cu ajutorul tehnologiei bazate pe energie solară.

Un sistem alcătuit dintr-un panou solar cu 20 de tuburi vidate, boiler cu capacitate de 200 de litri, precum și accesoriile necesare punerii în funcțiune.  Panoul solar cu tuburi vidate oferă cele mai înalte performanțe.  Datorită formei cilindrice, tuburile captează o cantitate mai mare de radiație solară, iar astfel produc mai multă căldură. Avantajul acestui tip de panou este faptul că tuburile funcționează independent unul de celălalt.  Astfel, fiecare tub poate fi înlocuit individual în cazul în care se defectează, fără ca acest lucru să afecteze funcționarea panoului.

Sistem solar

Cel mai important beneficiu al utilizării unui sistem cu panouri solare îl reprezintă economiile consistente la consumul energetic.  Căldura obținută de la soare nu presupune nici un fel de costuri și înlocuiește căldura obținută în mod convențional. Panourile solare sunt foarte eficiente, randamentul acestora fiind direct proporțional cu expunerea la soare. Î n zilele însorite se poate obține 100% din necesarul de căldură pentru încălzirea apei.  În plus, utilizarea energiei solare nu produce nici un fel de emisii poluante, fiind soluția cea mai ecologică și economică pentru încălzirea apei.

Pachetul realizat de VISION conține pe lângă panoul solar și boiler, echipamentele complete pentru sporirea fiabilității sistemului.  Vasul de expansiune din dotare are rolul de regla presiunea apei și de a preveni deteriorarea instalației termice ca urmare a creșterilor bruște de presiune.  Circulația apei este asigurată cu ajutorul stației de pompare Caleffi, regulatorului solar Caleffi și aerisitorului automat pentru sisteme solare de la Caleffi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *